Muzeul viu de la Tecșești @ Tabăra de (re)creație 2017

Asociația GrooveON organizează și în acest an Tabăra de (Re)creație, începând cu 1 iulie 2017, pentru a continua construcția Muzeului Viu de la Tecșești. Întregul program este derulat pentru patru serii a câte 15 voluntari, ce vor construi timp de câteva săptămâni un ansamblu de locuințe din perioada neolitică cu materiale specifice acelei epoci. Astfel, fiecare sector al Muzeului Viu de la Tecșești capătă viață, oferind vizitatorilor posibilitatea de a experimenta traiul străbunilor si obiceiurile aproape dispărute ale vechilor civilizații.

Evenimentul este dedicat celor care vor să se rupă de cotidianul urban și care vor să se îndepărteze de ritmul alert al fiecărei zile, descoperind poveștile bătrânilor din sat, cultura locală și tradițiile care animează lumea străbunilor. Cei care vor să participe vor cunoaște în mod practic tot ceea ce presupune procesul de clădire al unui așezământ ecologic cu materiale naturale.

Cazarea la cort va fi organizată într-o zonă special amenajată, iar masa și echipamentul de protecție vor fi asigurate pe întreaga perioadă a taberei.

Multumesc!

[ Show more ]
Supporters:

7

Donations:

15

Raised:

1,035 RON

Fundraising pages

Dacă și tu crezi în povești, atunci donează, vizitează și promovează!

Sunt Iudita Buia și vreau să vă spun o poveste. Cred că începe așa: “A fost odată ca niciodată un vis...”. Câțiva oameni minunați au î

1,000 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete

Hai să lăsăm ceva bun în urma noastră!

Hei! Sunt Alex Dincă, dar probabil că îți sună mai cunoscut Dred sau Băiatu` cu Cafeaua. Și eu mă implic în ridicarea Muzeului Viu de la Tec

1,000 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete

Muzeul Viu este un act cu scop educațional, științific și artistic.

Sunt Roxana Tudor şi mă implic în realizarea Muzeului Viu. Sintagma asta de „muzeu viu” indică perfect ce se întâmplă la Tecşesti, sat sit

1,000 RON Target
570 RON Raised
2 Donations
57% Complete

Să facem lucrurile să se întâmple, pentru a (re)crea istoria!

Salut! Sunt Andrada. Am 26 de ani, sunt ardeleancă şi nu ştiu de ce m-am dus la Bucureşti, pentru că tot LA ORIGINI mă întorc. Muzeul Viu de l

1,000 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete

Putem oferi o alternativă educativă la turismul obișnuit

Sunt Alina Toma și susțin proiectul La Origini. Mă pasionează tradițiile și tot ceea ce înseamnă rădăcinile românești. Pentru oamenii ca m

1,000 RON Target
50 RON Raised
1 Donations
5% Complete

Reconstruim istoria, de la origini până în prezent

Salut! Eu sunt Andreea Țuțuianu, am 35 de ani și sunt voluntar pentru Muzeul Viu de la Tecșești. De loc, sunt din Mediaș, însă, momentan, locu

1,000 RON Target
185 RON Raised
5 Donations
18.5% Complete

Împreună aducem la viață Muzeul de la Tecșești

Eu sunt Dumitru și fac parte din echipa de voluntari pentru Muzeul Viu de la Tecșești. Am 25 de ani și sunt din județul Vâlcea. Mereu am fost pa

1,000 RON Target
230 RON Raised
7 Donations
23% Complete